Despre reclame

15 03 2011

Eu sunt un om care nu se uita prea mult la televizor. Nu stiu pe ce buton al telecomenzii am un post anume si in afara de “Ora de business” de pe TRV 1 la ora 19:00 nu stiu ce emisiuni sunt si cand si unde. Daca se nimereste sa gasesc ceva care imi place, ok, daca nu, nu.

In schimb imi place sa ma uit la spoturi publicitare, chiar daca sunt sau nu consumatoarea produsului. In continuare cele mai nereusite reclame mi se par cele la detergenti din seria “Vai ce prietena am si eu, mi-a patat bluza si acum nu imi mai raspunde la telefon da’ noroc cu dero X care a scos pata si gata uite cum ne-am impacat”. Ma gandesc ca poate nu fac parte din grupul tinta al spotului desi nu stiu cum as putea sa ma definesc ca si consumator de detergent avand in vedere ca si eu folosesc detergent pentru a-mi spala o pereche de blugi pe care am varsat cafea\cola\sun\prajitura… Tot asa m-am consolat si cand am vazut reclama la Dacia Duster cu “Cat costa? 10500. Asa ieftin?! La valoarea noastra…” Recunosc ca m-a intristat faptul ca am auzit intr-un spot publicitar expresia “la valoarea noastra”, dar despre asta o sa vorbim alta data…

Ultima data cand m-a enervat la culme un spot publicitar a fost cand am urmarit campania (infecta, dupa parerea mea) de promovare a Noului Rom. Vorbesc despre schimbarea ambalajului prin inlocuirea steagului Romaniei cu al Statelor Unite. Nu numai ca nu am inteles de ce au ales USA si nu altceva (scotand la iveala astfel tot felul de indivizi dubiosi care au inteles din spotul asta ca trebuie sa-i impuscam pe americani), dar ideea ca noul Rom si-a schimbat infatisarea “ca sa il poti manca oriunde si sa fii mandru” a trezit in mine sentimente de mila fata de cei ce au gandit toata treaba asta. Chiar daca inteleg ca a fost gandita ca sa atraga atentia in mod negativ. Dupa cum probabil stiti, spotul a produs mare valva. Dar totul a fost bine cand s-a terminat cu bine, s-a revenit la vechiul ambalaj, spiritele s-au calmat, am apreciat ca suntem nationalisti si in continuare i-am injurat pe americani ca au vrut sa ne fure ciocolatica Rom.

Insa depaseste in totalitatea puterea mea de intelegere cum naiba este posibil ca spoturi precum  asta  sau asta  sa iasa pe piata. Oare chiar nu mai exista pic de respect pentru consumator?  Inteleg ca (virgula!) Carmol-ul se adreseaza unei anumite categorii de persoane, dar chiar este corecta abordarea asta atat de ieftina? Oare chiar atat de vulgar este consumatorul de Carmon? Sincer, ma indoiesc. Iar in ceea ce priveste pateul vegetal Mandy, oare asta era SINGURA modalitate  de a vinde un pate vegetal in Post? Ma intreb si eu asa ca simplu spectator, oare consumatorul care tine post gusta in vreun fel reclama asta? Din nou, ma indoiesc. Oare au inteles in vreun fel producatorii ce inseamna ideea de Post pentru oamenii care aleg sa il tina? Din pacate pentru client, tind sa cred ca nu.

Imi amintesc ca printre primele dati cand m-a enervat conceptul “sex sells” a fost la reclama Kinder (care in limba germana inseamna “copil”), cu tipa care era murdara de ciocolata la gura, dar avand in vedere ca produsul respectiv nu se adresa in mod deosebit copiilor, am zis ca e doar inca o reclama care nu e pe placul meu. Dar cea la Carmol si cea la pateul vegetal Mandy au depasit orice limite. Acum chiar pot sa afirm ca nu cred ca se poate mai rau de atat. Cat de vulgare si de prost gust pot sa fie spoturile publicitare pe viitor astfel incat sa ma dezgustemai mult ca astea? Sincer, mi se pare o “performanta” tare greu de egalat.

Constat ca respectul pentru consumator scade din ce in ce mai mult, vedem reclame “ieftine” din ce in ce mai mult, sexul e din ce in ce mai prezent acolo unde te astepti mai putin in spoturile publicitare desi imi place sa cred ca noi ca si tot unitar national nu suntem niste frustrati si nu ne prostim pe zi ce trece ca sa indeplinim in mod eficient rolul de grup tinta al acestui tip de spoturi de toata jena. Chiar vreau sa cred asta. Si dupa toata povestea asta imi pare rau de doua lucruri. Primul e ca imi pare rau ca unii oameni de advertising disconsidera atat de mult publicul atunci cand gandesc publicitatea pentru un produs, abordand mentalitatea “si reclama proasta tot reclama este”, incercand sa ne faca sa credem ca ideea de calitate trebuie sa dispara in totalitate. Mie, de exemplu, chiar imi placea produsul Mandy. Al doilea lucru de care imi pare rau e faptul ca eu chiar cred in rolul educativ al publicitatii si pe zi ce trece, sunt din ce in ce mai putine spoturi interesante de vazut. Rar vad cate o reclama care sa imi trezeasca un sentiment placut sau care sa ma faca sa vreau sa cumpar produsul doar fiindca m-am uitat cel putin o data la ea.

Le multumesc, ca tot veni vorba,  celor care au gandit spotul de mai jos, fiindca datorita celor ca ei, (inca) mai cred in spoturile publicitare romanesti.

Advertisements




De ce e important sa sustinem “Let’s do it, Romania”

2 09 2010

Cand eram mai mica, pana in clasa a 5-a, am locuit cu familia (evident) intr-un apartament de 2 camere din zona Gara – Constanta.

Cand mergeam la joaca, ai mei, ca orice alti parinti paranoici, vroiau sa se uite pe geam si sa ma vada in orice secunda, dar fiindca in vizorul lor era doar o parcare unde nu te puteai juca cu mingea ca sa nu distrugi vreo masina, si o gradina de trandafiri unde n-aveai voie, nu prea aveai unde te juca. Asa ca toata gasca se strangea in fata blocului, unde era o curte ce-mi parea imensa atunci. Acum e … doar o curte de bloc. In fine, de la strada era o alee de vreo 20 de metri (oare?) lungime, lata de un metru si asfaltata, iar in jur era iarba  si tot felul de buruieni pana unde incepea trotuarul, delimitat de un gard viu, also known as boschete.

Am trecut recent prin zona si m-a cam luat depresia pentru ca in plina vara nu mai era nimeni pe afara. E adevarat ca am copilarit in alte vremuri (deja spun asta?!) cand era in trend tara tara vrem ostasi si de-a v-ati ascunselea, si inteleg ca acum copiii din clasele 1-4 acum nu se mai joaca in fata blocului, ci la calculator.

Dar daca as fi avut copii si i-as fi incurajat sa stea cat mai mult pe afara la aer, nu mi-ar fi placut sa se joace pe unde ma jucam eu candva, fiindca nu mai vedeam nimic din ce mi se parea fascinant in copilarie, ci numai ambalaje aruncate in boscheti, pungi, mucuri de tigata si cioburi de sticla. Nu stiu unde as vrea sa se joace copii mei. Nu-mi vine in minte nici un parc, nici o locatie unde sa nu vezi macar un ambalaj sau un PET aruncat. Nu spun ca nu sunt astfel de locatii, spun doar ca eu nu le vad.

Se zice ca amintirile nu ti le poate lua nimeni, dar cand te uiti cu ochi de adult la locurile unde alergai si te jucai de dimineata pana seara cand erai copil si vezi gunoaie si atat, e trist….

De-asta cred ca e important sa sustinem cum putem “Let’s do it, Romania” .





Despre inceputuri

30 08 2010

Pentru ca sfarsitul unui eveniment e inceputul altuia, de fiecare data cand revin dintr-o expeditie de work si ma vad nevoita sa imi organizez dosarele si sa notez ce s-a intamplat in raportzele si minutzele, ma simt de parca as fi terminat o carte care mi-a placut mult, am aceeasi senzatie ca atunci cand am terminat de dat licenta sau ma simt ca in prima dimineata dupa nunta. Usurata si multumita totodata. Insa atunci cand sentimentul e intarit de o scadere semnificanta a temperaturii dupa o vara caniculara, n-ai cum sa nu iubesti noile inceputuri.

 Asa ca tragand linie, las in urma vara torida, excursiile din weekend, zilele la plaja, marea, nisipul fierbinte, Barcelona cu toate minunile ei, limonada la litru, evantaiele si mult prea adoratul aparat de aer conditionat. Pastrez evident papanasii, plimbarile cu bicicleta, iesirile la munte.

Si iau cu mine in noua calatorie jachetele, pulovarasele, bluzitele si esarfele, frunzele uscate, muzica buna si o paturica pentru cand s-o face mai racoare.

O toamna faina va doresc 🙂





despre “traim in Romania”

19 08 2010

Nu ma uit prea mult la televizor. In general imi pierd timpul pe internet sau magzalind sau facand curatenie in casa in mod obsesiv, sau umbland brambura prin oras, sau pur si simplu scriu. Cand se intampla sa ma uit la tv, ma uit pe Discovery Travel and living, si ma uit in continuare cu interes la Say Yes to The Dress, desi nu mai este cazul…

S-a intamplat insa sa ma uit la stiri luni seara si am vazut ce s-a intamplat la Giulesti. Nu am rezistat mai mult de 5 minute, dar a doua zi am citit in presa si pe bloguri despre asta si m-am intristat tare.

Nu m-am gandit pana acum la modul serios sa am copii, cred ca inca nu e timpul, dar nu exclud cu totul ideea. Stiu din experienta prietenelor mele care au nascut ca sa nasti intr-un spital de stat e destul de nasol din cauza conditiilor de igiena lamentabile, lipsei de atentie si respect cu care te confrunti si nevoia acordarii micilor “atentii” de la portari in sus. Situatia se complica daca esti nevoita sa faci cezariana sau daca ti se propune/impune sa faci cezariana chiar daca nu e cazul, pentru ca o operatie in general complica lucrurile. Dar daca iei in considerare clinicile particulare, intervine factorul financiar care in general dicteaza situatia. Asa ca probabil majoritatea femeilor care nu isi permit serviciile unei clinici particulare pentru nastere (care au costuri destul de piperate), aleg o maternitate de renume, cu medici renumiti, in care sa aiba incredere. Si asa ajung la Giulesti…

Mi se pare extrem de nedrept sa iei o decizie atat de importanta in baza unui calcul cat mai rational astfel incat sa fie cel mai bine atat pentru mama cat si pentru copil, si sa se ajunga la o asemenea nenorocire de la un cablu. Cred ca pe langa furie si disperare, parintii care trec prin momentele astea cumplite, dar si restul care urmaresc stirile nefiind implicati direct sunt pur si simplu socati. Eu una asta simt. N-o sa zic “traim in Romania”, “numai in Romania o sa vezi asa ceva”… desi se pare ca doar in India s-a mai intamplat asemenea oroare conform mediafax . Nu gasesc o explicatie nici in diminuarea salariilor personalului medical, nici in diminuarea numarului de angajati din sistemul sanitar. Daca e sa caut o explicatie, o regasesc in nepasarea celor care trebuiau sa fie acolo, din toate punctele de vedere. Dar nu ma incalzeste cu nimic. Nu-mi explic si mi se pare extrem de incorect.

Normal ca am vrea sa plateasca vinovatii pentru aceasta prea-putin-spus greseala, dar asta nu o sa indrepte cu nimic faptul consumat, oricat de dureros suna, din pacate.  Nici nu reprezinta o garantie ca n-o sa se repete. Golului provocat de durerea pierderii micutilor o sa ii ia locul probabil satisfactia tragerii la raspundere a vinovatilor si pedepsirea acestora, dar cred ca asta va fi pe termen scurt.  

Si ma intreb cum am putea sa prevenim, ce am putea sa facem noi, ca viitori parinti, ca angajati care platesc contributii la CAS, sau ca locuitori si Romaniei care nu vrem doar sa spunem “asta e tara in care traim” si sa intoarcem spatele. Ca si asta tot nepasare se numeste.

Si asta ne-a adus aici.





Acuarela

28 07 2010

 

 imagine preluata de la http://img175.imageshack.us/i/midnightreflectionbyleojx1.jpg/http://img175.imageshack.us/i/midnightreflectionbyleojx1.jpg 

Am primit recent (adică ieri) un set de acuarele istețe și m-am gandit să imi readuc la viață pasiunea pentru culoare printr-un hobby vechi. 

În mare am auzit de regulile de bază ale acuarelei (culoarea închisă se pune peste culoarea deschisă, niciodată invers, albul se folosește pentru combinații, albul din pictura este albul hârtiei și nu albul din tub) însă nu am pus în practică până acum în ceea ce privește capodoperele cu care mi-am tapetat un perete din sufragerie. Nu s-a plâns nimeni (în afară de cei care au observat că elefantul are capul dubios de mic în comparație cu corpul), dar tehnica ar putea fi îmbunătățită.

De data asta, deci, vreau să fiu mai profi decât am fost până acum, așa că sunt în căutarea unui curs de acuarelă. Mă interesează pentru inceput un curs tipărit sau în format digital, și dacă văd că se complică treaba iau in considerare un curs pe viu 🙂 

Aș aprecia tare mult dacă mi-ar da cineva cateva indicații în acest sens 🙂





Alegeri, alegeri…

26 07 2010

imagine preluata de la http://www.ephemerratic.com/art/96-inspired-by-gaudi-commissioned-art-by-todd-from-barcelona-spain.htmlimagine preluata de la http://www.ephemerratic.com/art/96-inspired-by-gaudi-commissioned-art-by-todd-from-barcelona-spain.html

Am fost acum aproximativ doua saptamani la Barcelona. Am planificat excursia la modul ca stiam unde avem cazare si cu ce si cand zburam. Am tras de mine toata saptamana de dinainte de plecare sa merg la o librarie sa imi cumpar un ghid. Am intrebat in stanga si in dreapta si am facut rost de cateva pliante pe care le-am pus intr-o mapa de plastic si le-am aruncat in rucsac sa am repede acces la ele. Cand am plecat de acasa stiam sigur ca vreau sa ajung la Zoo, la muzeul de ciocolata si pe renumita Rambla. Dar nu am planificat nimic pe zile. Cu pliantele adunate m-am revazut abia cand am ajuns in Bucuresti si am despachetat bagajul. Poate ca, daca ma motivam suficient sa iau ghidul sau macar sa citesc pliantele pe care le-am adunat, apucam sa vedem mai multe locuri.

 Nimic insa nu se compara, vorba reclamei, cu emotia descoperirii. In Barcelona nu ai cum sa te pierzi sau sa te plictisesti. De altfel, nu recomand pentru aceasta locatie excursiile organizate cu ghid, da’ cred ca asta tine si de personalitatea fiecaruia. Tot ce trebuie sa ai la tine e o harta a metroului si o umbrela de soare. Noi le-am avut din fericire pe ambele. Orasul m-a surprins placut, obiectivul turistic din punctul meu de vedere a fost atins. Oamenii sunt foarte faini, figurile nu le sunt incruntate si au un mare respect unii fata de altii si fata de natura. Arhitectura orasului te surprinde ca intr-o poveste cu castele de turta dulce. Si astea toate intr-un tablou cat se poate de colorat, la propriu. M-am dragostit definitiv si iremediabil de Desigual pentru ca e, dupa cum scrie si pe pungile lor, altfel.

Cand am ajuns in Bucuresti aveam doua variante: sa ma deprime cenusiul orasului sau pun un tricou colorat pe mine si sa plec in expeditie. Nu cred ca e vorba despre mai bine sau mai rau. It’s a matter of choice 🙂





Cărămidă lucitoare, dă Doamne să fie soare

21 07 2010

preluata de la: http://www.socksoff.co.uk/00001/page07/Summer_Sunflowers_1920.jpg 

imi place vara. sunt fata de la mare, n-are cum sa nu imi placa vara. am fost la prima intalnire vara pe plaja, am auzit primul “te iubesc” adolescentin si lipsit de orice fel de semnificatie tot pe plaja, am mancat cele mai multe gogosi infuriate vara si am dormit cel mai putin. Am dormit pe plaja in vama veche (vara fireste)  trebuie sa recunosc faptul ca, de cand nu mai locuiesc in constanta, vara nu imi mai place la fel de mult. iau in calcul si faptul ca acest anotimp absolut superb s-a transformat intr-o experienta torida de prea lunga durata si intensitate, alimentata pana la paranoia de mass media de extrem de proasta calitate. dar asta e alta poveste.

imi place vara pentru ca poti sa te imbraci cat mai lejer si colorat. soarele se potriveste cu colorile la fel cum zapada se potriveste cu nasurile si obrajii inrositi. oamenii au tendinta sa fie mai bine-dispusi (cel putin aparent) vara. probabil ca cei mai multi dintre noi suntem meteo-sensibili. ceea ce e ok 🙂 vara e deseori asociata cu vacante, concedii, iesiri, cu stat degeaba si visat cu ochii deschisi. vara ne scoate mai usor din casa.

Cum sa nu iti placa vara?

photo preluata de la http://www.socksoff.co.uk/00001/page07/Summer_Sunflowers_1920.jpg