Boys and vegetable toys

14 04 2014

Mă duc cu niște prieteni și cu puștiu’ la ikea. Stăm vreo trei ore, căscăm ochii la tot ce se poate casca ochii, mobilă, decorațiuni, jucării, you name it. Nu ne grăbește nimeni, unii dintre noi mai iau câte o gustărică printre covoare și farfurii, nu e weekend deci nu ne călcăm în picioare, totul e ok. Probabil curios din fire, puștiu’ decide că asta n-o să fie o zi în care are chef să stea atâta timp în Manduca, motiv pentru care după 30 de minute se mută în celălalt baby carrier al familiei, brațele-lu-mama. Buuuun…

Nu am reușit niciodată să stau mai puțin de o oră la Ikea. Mă hipnotizează magazinul ăsta. Cred că e un fel de Disneyland pentru adulți. Am reușit să ies din el fără să cumpăr nimic (rar. foarte rar), dar să intru și să iau ce-mi trebuie și atât, niciodată. Așa că nu pot decât să mă bucur că piticu’ nu a protestat, dat fiind faptul că el e pe stilul mai outdoor așa…

Oamenii clasifică copiii în cuminți și necuminți. Altfel nu-mi explic de ce mereu sunt întrebată dacă e cuminte. În fine, conform standardelor, al meu e, în mare, un cuminte în deplasări. Stă în Manduca sau în brațe după poftele măriei sale, și când nu doarme, zâmbește frumos la trecători sau se uită atent dar foaaaarte atent la luminițe, culori și ce i se mai pare lui interesant.

Dar revenind la plimbarea noastră, ajungem la casă și ne așezăm frumos la coadă. Lângă mine, o fetiță de 10 ani tocmai își cumpărase un morcov de pluș (d-aia îmi place Ikea, că au morcovi de pluș). O vede puștiu’. Mai exact vede morcovul pentru că fetița a fost cu noi de când am plecat de acasă și nu a prezentat nici un interes, dar iată că se aliniază planetele și când vede morcovul o ia razna. O dă într-un râs d-ăla aproape isteric și foarte vocal, face ochii mari, gura până la urechi și se agită ca un Sprite. Mă uit în jur la ceilalți. Zâmbete. Hai că-i bine, el se distrează, eu mă distrez de distracția lui, de ce nu s-ar distra și alții? Investigăm atent situația și în scurt timp devine clar, morcovu’ ăla e posedat. Puștiu’ comunică cu el mai ceva decât cu animatorii sclipicioși de la petreceri. Nu știu cum văd ceilalți participanți scena asta, io-s fascinată maxim. În timp ce îi inventariez fiecare dintre cele aproximativ 375 de fețişoare şi figuri pe care le face în ultimele zece minute (din care în 350 seamănă cu ta-su că așa-i viața, corectă) mă minunez și trag două concluzii. 1) Haios copil mai am și 2) Ne trebuie și nouă morcov d-ăla. Cu jumătate din cumpărături pe bandă, decidem să o trimitem pe tuși într-o expediție fulger la raionul de jucării. Piticul aproape se învinețește de atâta râs, care râs se aude până la crescătoria de morcovi de la etaj, eu mă distrez în continuare pe lângă el, juma de magazin se uită la noi în continuare și până să punem în pungi noile achiziții, ajunge și tuși cu limba pe afară și îi dă morcovu’ proaspătului posesor. El se oprește din râs, se uită atent și… o ia de la capăt cu râsul pofticios. Iar eu mă uit cu ochi de mamă și mă întreb unde s-au dus deja 6 luni…

Distracția asta ne-a ținut până acasă.

Morcovu’ e bun de ronțăit /băloșit, de stat pe el dacă-i în drumu’ exploratorului dar nu mai prezintă interes pentru amuzament și mă întreb dacă nu cumva tocmai i-am cumpărat piciului prima jucărie după care era înnebunit și de care s-a plictisit de îndată ce am ajuns cu ea acasă. Well played, little man… 🙂Image

Advertisements

Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: